Fericire

Totul pare perfect, aceleași gusturi, aceleași idei despre oameni, auzi exact ceea ce vrei sa auzi. Cum să nu crezi că o să se termine totul? Mie una îmi e frică de fericire pentru că după întotdeauna vine tristețea și golul în stomac.

O prietenă mi-a spus să trăiesc momentul dacă mă tot gândesc că se va sfarși, măcar să nu am regrete. Nu pot, este peste puterile mele, tristețea este cea mai mare frică a mea, numai când mă gândesc la durerea aceea din capul pieptului și mușcaturile de buze pentru a-mi stăpâni lacrimile mă apuca groaza. Și cu toate astea mă entuziasmez ca o proastă de fiecare dată și mă încred în vorbe și promisiuni, oricât de dură aș vrea să par. Cred că este adevărat că o femeie se îndrăgostește atunci când este făcută să râdă sau când primește complimente... iar apoi bula de fericire se sparge și boom, tot ea plânge ca proasta când bărbatul gândește cu cel de-al doilea creier, iar e nu mai e destul de bună pentru el, pentru că s-au plictisit de o singură... turturică.

Cum o dai tot nu e bine, dacă ne-am forma un scut împotriva bărbaților, am ajunge la 80 de ani singure și cu o armată de pisici, pentru că până la urmă avem nevoie de ei și ne-ar fi mult mai ușor dacă ar recunoaște că și ei au nevoie de noi și pentru altele în afară de sex.

Dar oare toate fericirile se sfârșesc? Sau toate se termină cu tristețe?

De ce înșelăm?

Nu mă refer acum doar la femei sau doar la bărbați, ci în general, de ce o facem? De ce înșelăm? "Pentru că putem", ar spune un așa zis șmecheraș. Dar totul mi se pare mult mai complex, eu una sunt de părere că înșelăm atunci când nu mai avem parte de siguranță din partea partenerului de viață, care ori s-a schimbat, ori îți arată că nu îi pasă de tine, uneori motivele noastre sunt reale, alteori sunt lucruri pentru care nu merită să îi trădăm încrederea persoanei iubite. Și daca nu îl/o mai iubim? Ei, aici este marea problemă, atunci ar trebui să vorbiți, dar mai întai ar trebui să vorbești cu tine, să vezi ce se întâmplă.
Recunosc, am înșelat, și uneori chiar dacă iubeam persoana respectivă, dar îmi era frică de momentul când mă va părăsi, iar eu o să rămân singură( îmi este foarte frică de singurătate), apoi am regretat, m-am simțit cea mai josnica persoană de pe pământ, dar am continuat să îl înșel, și într-o zi am renunțat la tot... Am zis că trebuie să găsesc un bărbat care mă va face să simt că merit mult, dar că tot ce am nevoie este el.
Aș vrea să aflu totuși de ce înșală bărbații...

Ploaia

Ador sunetul ploii, nu îmi provoacă o stare de nostalgie, ci dimpotrivă, mă face să mă gândesc la lucrurile frumoase din viața mea. Îmi place să o ascult alături de persoana iubită deoarece creează un mediu intim, prielnic sentimentelor și jocurilor noastre. Niciun sărut nu e mai dulce decât acela care se armonizează cu bătăile inimii, iar pe fundal să se audă sunetul ploii.
Iar atunci când sunt singură, ploaia îmi dă putere de reculegere, mă face să îmi analizez mai bine viața si prioritățile. De când eram un copil, aceasta a avut un efect regenerator, simțeam că prind putere dacă mă plimbam și dansam în ploaie (până când mă vedeau bunicii). Acum îmi dau seama defapt, că toate elementele primordiale le întâlnim în astfel de momente, apa sub picuri de ploaie, aerul curat cu mirosul specific, pământul ud sub picioarele goale, și focul ce arde în inimile tuturor.
În seara asta voi adormi, ascultând ploaia...

Momente în viață

Există momente în viață când trebuie să ne resemnăm cu plecarea celor iubiți, nu mă refer la moarte, ci la cei care pur și simplu ne abandonează, ne părăsesc atunci când poate avem cea mai mare nevoie de ei. Când realizezi că acest lucru ți se întâmplă chiar ție, o durere îți cuprinde capul pieptului și plângi, involuntar, fără să poți să te oprești, te consideri la capătul puterilor... Și starea asta continuă, o zi, două, până alegi să mergi mai departe sau pur și simplu te înveți cu durerea. 
Atunci ne dăm seama de maturitatea sentimentală a fiecăruia, se spune că ești destul de matur în momentul când cineva te rănește și  încerci să îi înțelegi situația în loc să îi rănești și tu. Acum stau și mă gândesc, cât de mult trebuie să iubim acea persoană pentru a da dovadă de o asemenea maturitate? Cred că îndeajuns de mult încât să te uiți pe tine și să accepți că e mai bine să plângi tu, decât să fie el nefericit alături de tine.

Defecte

Cu toții avem defecte. Sunt de părere că ele sunt cele care îi fac pe oamenii care ne iubesc cu adevărat să rămână alături de noi deoarece dragostea ne face să iubim o persoană pentru toate lucrurile pe care le urâm la ceilalți. 

Cele mai mari defecte ale mele sunt disimularea și impulsivitatea. Primul îl consider defect pentru că eu și atunci când mă simt la pământ nu îmi place să arăt asta, mai bine mă maimuțăresc decât să stau bosumflată, recunosc, cu prietenii foarte apropiați mai vărs o lacrimă două, dar nu mai mult. Și de cele mai multe ori am nevoie de mai multă eliberare decât asta, dar pur și simplu, nu îmi place să provoc milă, ci zâmbete.

Iar cel de-al doilea defect, impulsivitatea, este cel de pe urma căruia am avut cel mai mult de suferit deoarece de multe ori spun și fac lucruri pe care nu le gândesc, ca mai apoi cei din jurul meu să se supere, mai ales persoanele la care țin, dar continui să sper că prietenii mei s-au obișnuit, iar persoana iubită îmi va ierta micile scăpări.

Așadar, am vorbit despre defectele mele, pentru că, deși sunt o ființă narcisistă, nu pot fi ipocrită, mi le cunosc, mi le recunosc și încerc pe parcursul timpului să le transform în calități deoarece le consider trăsături ale personalității, iar fără ele probabil nu mă voi mai recunoaște. 

Tu ce defecte ai? Ți le iubești?

Conversații

Am citit undeva că cea mai importantă discuție pe care o poți avea vreodată este între degetele tale și pielea altcuiva și nu m-am grăbit să aprob acest lucru. Fiecare bucată din pielea cuiva are o poveste, un trecut, un viitor de care se teme. Cine nu a stat treaz o noapte întreagă doar pentru a își mângâia persoana iubită, pentru a profita de fiecare moment împreună?

Ahh, și cât ador să închid ochii și să îi simt parfumul, atunci sunt cea mai vulnerabilă persoană din lume, atunci aș renunța la orice pentru el deoarece îmi asigură siguranță și mă face să cred că pot face orice, dar dimineața năruie totul. Soarele ne aduce aminte de îndatoririle vieții cotidiene, de certuri, de desparțire pentru că el pleacă, iar deși știu că se va întoarce îmi e frică să nu plece iar definitiv.

Am bătut câmpii pe un subiect dezbătut de mulți, dar care nu trebuie uitat. Dragostea este sentimentul care îți dă aripi doar pentru ca apoi să te doboare, când te înălțasei cel mai mult și cu toate astea nu ne ferim de iubire. 

Nu mai postasem de mult, deși îmi promisesem că o voi face de fiecare dată când voi simți nevoia să îmi pun sentimentele pe tavă, chiar dacă nu mulți îmi citesc pagina, blogul este un medicament pentru suflet. 

Și totuși...

Și totuși putem să fim fericiți, chiar dacă pare imposibil, suntem capabili de asta. Dar pentru asta trebuie să fim în stare să renunțăm la toate grijile cotidiene și la gândurile și persoanele nocive din viața noastră, trebuie să învățăm să fim egoiști. De cele mai multe ori, egoismul ne aduce fericirea, și narcisismul, deoarece altruismul ne aduce doar dezamăgiri, gândindu-ne prea mult la alții, ne uităm pe noi, iar asta ne autodistruge.
Ia-ți viața în mâini și învață să fii egoist, fii fericit! Ești cel mai important om de pe planeta asta pentru tine, și pentru nimeni altcineva, nimeni nu te iubește necondiționat, fă chiar tu asta, altfel vei ajunge într-o zi să regreți faptul că nu ai fost în stare să te faci fericit pe tine, înainte de toți ceilalți.

Primăvară

Cu cât trec prin mai multe primăveri, cu atât mai mult îmi dau seama că se aseamănă cu sufletul unei femei, este când veselă, când iubitoare, când rea și răzbunătoare. Dar, de asemenea, liniștea ei este un moment de reverie pentru fiecare dintre noi.. Sunt de părere că orice om se indentifică la un moment dat cu primăvara, cu schimbările sale bruște de temperatură  și cu lupta pe care o duce cu frigul, cu izolarea interioară.

Dar ce ne facem când nu vrem să vină căldura? Ne complacem într-un frig existențial, până ajungem la o stare de latență și lucrăm precum niște păpuși automate sau ne impunem și luptăm pentru fericirea noastră?

Și așteptăm...

Așteptarea e cea mai grea atunci când ești obișnuit să ai totul de-a gata. Poate că de cele mai multe ori nu iubim persoana, ci iubim să posedăm ceva. Momentele când aștepți să fi căutat, să fi răsfațat, iubit, sunt unele din cele mai dureroase în viață, dar unora le place să provoace durere, sau pur și simplu nu cunosc acest sentiment, acest moment în care avem nevoie de afecțiune, de protecție, și atunci.. te simți singur, te simți neimportant, spui că te vei schimba, că nu te mai interesează dacă te caută sau nu, dar defapt, pe dinăuntru te stingi încet, și te trezești abia când ești uscat de puteri, de speranță, dar cel mai important, nu te mai găsești pe tine, pe tine cel/cea de altădată. Suferința te schimbă..

Se spune că aceste momente te fac mai puternic, dar atunci când ești pusă în aceeași situație, ești la fel de slab, suferi la fel de mult, dar cel puțin înțelegi prin ce treci și ești capabil să alegi dacă
te complaci în continuare în această durere, sau renunți definitiv la rău. Dar suntem oare apți să renunțăm la persoana iubită pentru binele nostru?

Sunt eu, o femeie...

Sunt convinsă că există multe bloguri pe această temă, cea a femeii, frumoase, urâte, deștepte, charismatice, sau orice alt gen de femeie, dar în jurul lor se învârte lumea, pentru ele s-au scris poezii, s-a murit, și ele conduc dintotdeauna lumea, dar dau dovadă de un extraordinar simț de răspundere. Mi-a trebuit o perioadă bună de timp să mă încurajez să realizez acest blog, o fac pentru mine.
Nu sunt o feministă convinsă, cunosc defectele și calitățile femeilor, dar și ale bărbaților, despre asta voi scrie, despre relațiile dintre oameni, despre sentimentele noastre, ale tuturor, despre dezamăgiri, dar și despre bucurii. Sper să fiu primită cu brațele deschide, aștept comentari si păreri, atât pozitive, cât si negative.