Și așteptăm...

Așteptarea e cea mai grea atunci când ești obișnuit să ai totul de-a gata. Poate că de cele mai multe ori nu iubim persoana, ci iubim să posedăm ceva. Momentele când aștepți să fi căutat, să fi răsfațat, iubit, sunt unele din cele mai dureroase în viață, dar unora le place să provoace durere, sau pur și simplu nu cunosc acest sentiment, acest moment în care avem nevoie de afecțiune, de protecție, și atunci.. te simți singur, te simți neimportant, spui că te vei schimba, că nu te mai interesează dacă te caută sau nu, dar defapt, pe dinăuntru te stingi încet, și te trezești abia când ești uscat de puteri, de speranță, dar cel mai important, nu te mai găsești pe tine, pe tine cel/cea de altădată. Suferința te schimbă..

Se spune că aceste momente te fac mai puternic, dar atunci când ești pusă în aceeași situație, ești la fel de slab, suferi la fel de mult, dar cel puțin înțelegi prin ce treci și ești capabil să alegi dacă
te complaci în continuare în această durere, sau renunți definitiv la rău. Dar suntem oare apți să renunțăm la persoana iubită pentru binele nostru?

Sunt eu, o femeie...

Sunt convinsă că există multe bloguri pe această temă, cea a femeii, frumoase, urâte, deștepte, charismatice, sau orice alt gen de femeie, dar în jurul lor se învârte lumea, pentru ele s-au scris poezii, s-a murit, și ele conduc dintotdeauna lumea, dar dau dovadă de un extraordinar simț de răspundere. Mi-a trebuit o perioadă bună de timp să mă încurajez să realizez acest blog, o fac pentru mine.
Nu sunt o feministă convinsă, cunosc defectele și calitățile femeilor, dar și ale bărbaților, despre asta voi scrie, despre relațiile dintre oameni, despre sentimentele noastre, ale tuturor, despre dezamăgiri, dar și despre bucurii. Sper să fiu primită cu brațele deschide, aștept comentari si păreri, atât pozitive, cât si negative.