Viața

Am ajuns la concluzia că unii dintre noi nu suntem făcuți pentru a fi iubiți, doar iubim, împărțim iubire în stânga și în dreapta și la final rămânem pe minus. Ajungem să fim doar persoane care îi fac pe alții să își găsească un scop în viață, dar nu ești tu acela.
De cele mai multe ori noaptea ne prinde îngândurați, triști, goi... Și așa ne pierdem nopțile, viața, gândinu-ne că nu vom putea fi iubiți niciodată, sau cel puțin nu de cine iubim. Stai și te întrebi ce îți lipsește, ce defecte te fac să fii de "neiubit". Am ajuns să nu mai cred în iubirea veșnică și fericirea deplină, o să mă mulțumesc cu dragostea unui animal.
Cu siguranță au fost oameni care m-au iubit și pe care i-am rănit, unii ar spune că îmi merit soarta, dar totuși, cât de mult să fi greșit??? Poate în altă viață am fost a dracului de rea (uneori mai am gânduri diabolice, sigur de aici se trag), dar un suflet rău sunt sigură că nu am. Dacă mă bucur când fac oamenii fericiți înseamnă că un strop de bunătate am, dacă încerc să încurajez pe toată lumea și mă implic în rezolvarea problemelor lor și dacă îi ascult înseamnă că nu doar narcisismul și egoismul mă caracterizează. Și atunci cu ce dracu greșesc? Nu am destulă răbdare poate...